Premiile MUZZA, recunoasterea valorilor jazzului romanesc

Autor Vasile A.
Textul a aparut in data de 17 aprilie 2011 in ziarul Informatia Zilei

JAN GARBAREK ŞI AUTONOMIA JAZZULUI ALB

Citesc zilele acestea o carte rară, scoasă la Oxford University Press, la a cărei documentaţie stai şi te minunezi cum a fost posibilă. Se numeşte Different Drummers (Jazz in the Culture of Nazi Germany), analizează istoria reprimării jazzului sub Hitler, când această muzică era socotită „degenerată” ca produs al „monstruoasei coaliţii” a negrilor şi evreilor – şi o invoc aici, la o seară „Garbarek”, pentru că autorul, Michael Kater, pune în joc o ipoteză pe cât de originală, pe atât de discutabilă. Spune omul că din cauza acestei persecuţii jazzul din spaţiul cultural german – incluzând aici toată aria hiperboreană, deci şi ţările nordice – nu s-a putut bucura de aportul marilor muzicieni de culoare americani, care în aceiaşi ani erau oaspeţi de seamă ai Franţei şi rezidenţi la Paris, iar acest lucru ar fi determinat rămânerea în urmă a jazzului local, care niciodată de atunci n-a reuşit să fie „hot”, să fie improvizat şi spontan. În timp ce jazzul francez – şi observaţia este, trebuie să recunosc, pertinentă – s-a menţinut cel mai aproape de modelul american, întotdeauna colaboratorul european preferat al aşilor de peste Ocean.

Ce mă intrigă este că, în opinia mea, tocmai această ruptură – reală! – de autoritatea americană s-a dovedit a fi, peste timp, şansa jazzului germano-scandinav! Pentru că, în lipsa reflexului de a te confirma aliniindu-te la ce fac americanii, artiştii au putut bâjbâi după un idiom al lor, original. Şi uite-aşa, cam de după 1970 şi înăuntrul casei de discuri ECM în principal, o avangardă cu Jan Garbarek şi Eberhard Weber în frunte a început să definească un jazz cu adevărat al albilor, cu suficientă formă proprie ca să se desprindă de trunchiul crescut din rădăcinile New Orleans şi Bop. Astăzi, evoluţia jazzului american sau de tip american este una, iar jazzul într-adevăr european – cu totul altceva. Mulţumită îndeosebi lui Jan Garbarek ca pionier, astăzi nu se mai poate spune că, pentru a fi deplin şi absolut, jazzul trebuie auzit de pe o scenă neagră. Dimpotrivă, dacă ne interesează jazzul construit în joncţiune cu experimentele din zona concertant-simfonică şi în atmosfera libertăţilor etno sau world de expresie, atunci va trebui să admitem că aici, din contră, stilul negro de a obţine jazzul este cel adus la o limită (sau incomodat din principiu).

Să ne gândim numai la proiectul Aftenland din 1980, unde Garbarek improviza lângă o orgă de biserică cu Kjell Johnsen la consolă, sau la cele două albume Officium alături de sublima corală de muzică sacră Hilliard Ensemble, probabil cea mai importantă din lume în genul ei. O improvizaţie jazz care să reuşească să prindă sinestezia cu fonetica limbajului cult nu poate fi decât o „descoperire de alb”, pentru că partitura şi forma muzicală reprezintă o moştenire culturală a Europei, aşa cum dezordonarea formelor de către improvizaţie a avut întotdeauna... o culoare mai închisă, însă nici aşa Europa nefiind propriu-zis devansată, dacă-i punem la socoteală pe „negrii” ei, adică pe lăutarii ţigani a căror virtuozitate şi practică lipsită de scrupule îl uimeau pe Franz Liszt la fel cum ar fi făcut-o „King” Oliver şi Louis Armstrong, dacă ar fi trăit cu o sută de ani mai devreme.

În sfârşit, şi ca să am o dovadă palpabilă pentru natura alb-europeană a categoriei de jazz unde Jan Garbarek este emblematic, vă propun o piesă deosebit de sensibilă, mediu de contemplaţie şi melancolie, de pe mai puţin cunoscutul In Praise of Dreams, cu Kim Kashkashian la violă (o instrumentistă foarte preţuită în cercurile de avangardă din muzica cultă) şi cu Manu Katche la percuţie. Ascultăm „Scene from Afar”.

Autor Codrin Coman
Textul a fost prezentat joi 24 martie intre orele 18 si 20 la Mediateca Bibliotecii judetene din Brasov in cadrul Clubului de jazz avind ca tema, printre altele "Portret Jan Garbarek" (II)
Coordonator Alexandru Sipa

Jazzul sună bine pe două chitare

Într-o seară de miercuri, în Imperium Club, Jazzul încă ţinea un pahar de whiskey în mână şi o ţigaretă în cealaltă, stătea într-un colţ întunecat al barului, între doi chitarişti virtuoşi care aşteptau ca „Jass” să spună ceva (la început, cuvântul „jazz” se pronunţa „jass”). Dar „Jass” tăcea. Stătea şi se holba la puţinele grupuri de tineri, noi „hipsteri”, care ocupau mesele şi care îl făceau să se gândească la viitor şi la faptul că muzica începe să fie „doar o parte a unui decor sonor”. Dar cei doi chitarişti au ştiut că „Jass” e un tip dezlănţuit, că esenţa lui este „spontaneitatea şi improvizaţia”, că e mai degrabă un „verb” care ia cu asalt scena, îi face pe muzicieni să se simtă liberi şi pe câţiva dintre noi să luăm foc. Despre „Jass”, cu Virtuoso Guitar Duo (Alex Man şi Sorin Romanescu), la Clubul de jazz „Nae Ionescu”, aflaţi din rândurile care urmează.

Despre Virtuoso Guitar Duo

Seara începe lent, cu un intro/laudatio dedicat invitaţilor de către Alexandru Braşovean, unul dintre veteranii jazzului românesc şi absolvent al primei clase de jazz din Romania – sub îndrumarea lui Nae Ionescu –, care în 4 Aprilie, la Sala Dalles, în cadrul Galei „Premiilor de jazz pe 2010”, va fi laureatul „Premiului de excelenţă”, pentru întreaga activitate, dar mai ales pentru cei 30 de ani ai „Silex Band”. Aflaţi în turneul de promovare a CD-ului „Premiile jazzului românesc 2010”, Virtuoso Guitar Duo ajunge şi la Sibiu, prin grija lui Alexandru Şipa, critic de jazz, preşedintele juriului şi al Fundaţiei „Muzza”, care organizează şi acordă Premiile jazzului românesc şi, nu în ultimul rând, unul dintre acei „nebuni frumoşi care au încă curajul de a organiza concerte şi festivaluri cu o muzică falimentară pentru vremurile acestea”, după cum spune Sorin Romanescu, jumătate din Virtuoso Guitar Duo şi unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti de jazz din România. „Muzicianul Anului 2008”, nominalizat şi în 2010 la aceeaşi categorie, muzicianul unei „călătorii inedite prin imaginaţia” sa, împreună cu 5 chitare, aduse pe scenă sub forma unui concert unic în ţară, „Poveşti şi chitarisiri”, creator de muzică contemporană. Colaborează cu Irinel Anghel, Luiza Zan, Maria Răducanu, Vlaicu Golcea şi îl puteţi vedea în următorul său concert „Alter Echo’ncert – ecouri, reverberaţii şi întâmplări sonore pentru 2 mâini şi 3 ghitare”, pe 18 martie, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cealaltă jumătate a duo-ului şi a dialogului, pentru că „tot timpul propunem ceva şi reacţionăm ad-hoc”, este Alex Man. „Compunem tot timpul pe scenă, cu fiecare ocazie”, declară el. „Revelaţia anului” la Gala Premiilor Jazzului Românesc 2009, în prezent masterand la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, departamentul de jazz, clasa Mircea Tiberian, membru Bega Blues Band şi „Locomotiva Jazz”(februarie 2011), un program de succes al ICR Budapesta, care a reunit muzicieni din România, Ungaria, Estonia, Marea Britanie, Danemarca şi Olanda. Colaborează cu Pedro Negrescu, Johnny Bota, Lucian Nagy şi Toni Kuhn şi îl puteţi vedea în următorul său concert „Ipanema Jazz”, concert de muzică braziliană, pe 12 martie, la Social Club Origine, la Cluj.

Ce e jazzul?

Setlistul se deschide cu „Blues for Alice” a lui Charlie Parker, care alături de „Nuages” a lui Django Reinhardt reprezintă melodiile pe care duo-ul le interpretează pe acest album. „«Blues for Alice» este o temă celebră, care marchează o formă muzicală din jazz pentru improvizaţie, care a deschis orizontul pentru toţi improvizatorii de după Charlie Parker şi un tip de structură, Parker blues”, răspunde Sorin Romanescu, atunci când îl întreb ce îl leagă de aceste melodii. Dar să o luăm cu începutul. Ce e jazzul? Dacă pentru unii este „una cosa mentale”, pentru S. Romanescu este „cea mai sinceră dintre toate muzicile posibile, pentru că esenţa ei este spontaneitate şi improvizaţie, spre deosebire de alte muzici, care rămân închise în partitură, şi unde aportul interpretului este mult mai mic decât în cazul jazzului.” „Este muzica libertăţii”, spune Alex Man. „Tot ce ascultăm în prezent, ca muzică inventată din 1900 încoace, vine din blues-ul de pe plantaţie, cântat de negrii oropsiţi, de acolo a plecat rock’n’roll-ul, pop-ul”, spune S. Romanescu, iar jazzul e „armoniile muzicii culte europene cu ritmurile africane”, adaugă Alex Man. „Jazzul nu e o invenţie venită din nimic, e o sinteză culturală, din cauza asta te poţi duce înspre trecut, dar şi înspre nou. Poţi să nu te laşi furat de viteza vremurilor în care trăim, în această eră a fast-food-ului, să te opreşti şi să spui „Stop, hai să nu mai ascult muzică de entertainment, la care nici măcar nu sunt atent!”, zice S. Romanescu. Cum ajungi la jazz? Treptat. „Un fan al muzicii rock se poate apropia uşor de Santana, de B. B. King. De la blues e un pas mic până la Wes Montgomery, de aici uşor către bebop şi iată jazzul!”, continuă Alex Man.

Jazz standars cu prietenii

Se cântă un alt standard, „Just Friends”, la două chitare sau „on double six”. Virtuoso Guitar Duo este un proiect special în România, care reuneşte doi dintre puţinii chitarişti de jazz din ţară. Prieteni de 15 ani, cei doi încep să colaboreze serios abia anul trecut. „S-a întâmplat în urma unui telefon pe care mi l-a dat Alex, în care m-a rugat să-l acompaniez la Premiile Jazzului Românesc, iar întâlnirea a fost la fel de spontană şi rapidă cum s-a întîmplat acum 15 ani”, spune S. Romanescu. De ce l-a sunat Alex pe Sorin? „Aveam nevoie de un coleg cu care să pot interacţiona fără multe repetiţi, în prealabil, şi să pot comunica liber, iar amândoi ne-am gândit că ar fi un proiect de viitor, uşor transportabil, uşor de manageriat, fără mare logistică. Fiind o formulă de duo, se pretează la o abordare foarte liberă”, spune Alex Man. „Un al treilea sau al patrulea om în trupă, necesită o organizare mai dificilă. Libertatea nu dispare, dar formula de duo este practic nucleul improvizaţiei în grup, pentru că se bazează mereu pe întrebare-răspuns: unul pretextează ceva, iar celălalt răspunde. E foarte simplu, pentru că mereu există dualitatea asta şi nu e nimeni care să ne strice această perfecţiune”, adaugă Sorin Romanescu. Întrebaţi dacă revitalizarea jazzului românesc este o falsă sau reală problemă, S. Romanescu răspunde că este o realitate. „E o realitate că foarte mulţi muzicieni după Revoluţie au plecat din ţară, că cluburile de jazz din România îşi reduc numărul membrilor, că apar formule de genul acesta, de duo, pentru că e foarte greu să închegi o trupă mai mare. E o problemă la nivel mult mai larg decât spaţiul românesc, dar în alte locuri din lume există tradiţii mai puternice, nuclee care s-au format de-a lungul timpului. Sunt tineri care termină conservatoarele din ţară şi plecă la specializări în străinătate. Amândoi cunoaştem oameni de mare valoare, care nu s-au gândit o secundă să stea în România şi îi înţeleg”, declară S. Romanescu.
Urmează „In a Sentimental Mood”, compusă de Duke Ellington în 1935, una dintre acele piese clasice, care evocă singurătate şi senzualitate şi care în lumina semi-obscură a barului, te pune într-o stare sen-ti-men-ta-lă. „Din păcate, lumea nu mai ascultă muzică pentru a simţi ceva anume, lumea ascultă muzică în mod accidental”, afirmă amândoi. „Dar un punct de plecare, până la urmă, e blues-ul, care e foarte sincer, direct, nu necesită nici un fel de cunoştinţe muzicale, e ceva care pur şi simplu te loveşte. Porniţi de la blues!”, încheie S. Romanescu.

Clubul de jazz de la Sibiu

Mergând pe valul „dezgheţului” cultural din 1964, când în România se deschid primele cluburi de jazz, iar la radio şi la televizor se transmit emisiuni cu muzică de acest gen, după ce Benny Goodman, Louis Armstrong, Woody Herman concertează la Bucureşti, iar în 1969 ia naştere Festivalul Naţional de Jazz de la Ploieşti, în 1970, la Sibiu, se înfiinţează Clubul de jazz. Aici, câţiva muzicieni şi pasionaţi de muzică, printre care Nae Ionescu, Alexandru Rădulescu, Marius Dumitru, George David, Dieter Gölner, Nelu Lăcătuşu, Doru Constantiniu, Kurtfritz Handel, Doru Popescu, Niu Herişanu şi alţii, se întâlnesc săptămânal într-o sală de pe Str. Magheru, fac audiţii şi discută despre jazz. Înregistrări aduse de la Biblioteca Americană a Ambasadei S.U.A. la Bucureşti sau din străinătate se ascultau la pick-up şi la magnetofon. Clubul a intrat, apoi, sub egida Casei de Cultură a Tineretului. Cel mai mare succes al Clubului de jazz şi meritul lui Nae Ionescu este mutarea, în 1974, a Festivalului Naţional de Jazz, de la Ploieşti la Sibiu. În perioada 1974-1979, la Sibiu concertează trupe legendare ale jazzului din România: Adrian Neagu Trio, Radu Ghizăşan Quintet, Vocal Jazz Quartet, Super Sax Group (Dan Mândrilă), Marius Popp Quintet, Johnny Răducanu Trio, Gramophon etc. În anii ’80, Clubul avea aproximativ 100 de membri. De-a lungul anilor, întâlnirile s-au defăşurat în mai multe locuri: Casa de Cultură a Studenţilor, Biblioteca Astra, atelierul artistului plastic Niu Herişanu. Jazzul devenind pentru regimul comunist o manifestare decadentă a imperialismului american, membrii erau uneori chemaţi la Securitate şi interogaţi despre ce se discuta în cadrul clubului. În 25 noiembrie 2009, ia naştere Clubul de jazz „Nae Ionescu”, în Imperium Club, făcând un salt în timp şi preluând numele muzicianului care înfiinţase celebrul club de la Sibiu, în 1970.  În fiecare miercuri, Ciprian Oancea, Alexandru Braşovean şi Lucian Fabro, adică Imperium Jazz Band, uneori însoţiţi de vocea Iuliei Constantin, îi spun lui „Jass” să se apropie de scenă, să-i facă pe bâtrâni să se simtă din nou tineri şi pe tineri să trăiască „clipa” domol şi cu pasiune. „Jass” este „un uomo rispettato”.

P.S. Sorin Romanescu va reveni la Sibiu, la Galelor Studenţeşti de Jazz, în juriu, iar Alexandru Şipa ca preşedinte al juriului.


Ioana Mălău
Acest articol a aparut in publicatia "Sibiu 100 %" de sambata 12 martie 2011.

Aron Biro - Dilema veche

Stimată redacţie,

V-aş fi foarte recunoscător dacă aţi publica următoarele rînduri ca reacţie firească la cele scrise de dl. Aron Biro la rubrica „Audio şi n-am cuvinte” în numărul 361 (13-19 ianuarie 2011).
Înainte de toate, aş dori să precizez că citesc aproape tot ce se scrie la această rubrică, indiferent de autor, dar desigur, sînt interesat mai ales de cele referitoare la jazz şi blues, aşa cum citesc cu mare plăcere şi interes majoritatea articolelor din această prestigioasă revistă. (Ce bine ar fi să avem şi în jazz/ muzică, un cronicar/comentator de talia doamnei Alice Georgescu...)
Revenind la subiect, aş dori să-i mulţumesc dlui Aron Biro pentru cronica CD-ului „Premiile jazzului românesc”, atît pentru remarcile pertinente, cît şi pentru criticile justificate la adresa acestui album şi a jazzului românesc în general, dar mai ales pentru onestitate, care nu e puţin lucru în România de azi. Atît eu, ca organizator al Galei şi producător muzical al CD-ului, cît şi colegul Romulus Arhire, ca producător executiv, ne vom însuşi cu siguranţă aceste critici ca şi ale altora (sînt binevenite şi sugestiile).
Sînt necesare totuşi cîteva precizări:
-mai întîi că ne-am propus realizarea unui asemenea prim CD abia după audierea înregistrărilor respective. Atunci l-am întrebat pe R. Arhire: „Ce-ar fi să...” şi m-am bucurat de răspunsul lui pozitiv;
-acest CD ca şi Gala, nu şi-au propus să fie un „Best of...” ci o selecţie a celor mai reuşite momente din RESPECTIVUL eveniment, care şi el la rîndul lui este o selecţie a cîtorva dintre cele mai valoroase performanţe ale muzicienilor şi formaţiilor noastre din ţară şi din diaspora în anul precedent, evident din perspectiva a ceea ce şi-a propus Fundaţia MUZZA prin intermediul unui juriu de specialitate: promovarea jazz-ului normal, sănătos şi nu cel schizofrenic, în care, uneori, din păcate, se fofilează şi impostori, mai degrabă cu rolul de a alimenta confuzia valorilor...
-aşadar „Best of...” eventual la fiecare categorie doar pentru anul precedent;
-Gala Premiilor de jazz are un subtitlu pe care l-am sugerat şi acestui CD, respectiv „Premiile Fundaţiei MUZZA”, sau mai simplu „Premiile MUZZA” care cred ar fi lămurit mai bine lucrurile...Poate în viitor...
-subscriu şi eu la faptul că jazz-ul românesc este victima unor ...”meme”. Dar cine de la noi şi de prin alte părţi nu este ?
În jazz, într-un gen muzical american devenit de mult timp universal, e şi firesc. Atît pentru noi cît şi pentru orice altă naţie, şcoală, spaţiu geografic...
-repet, nu „insiderii” „au decis că aceasta e...spuma...(era să zic... zilelor- B.Vian n.a.) jazz-ului românesc”, ci doar cei din juriul respectiv.
-”cîntat prin cîrciumi acum 40 de ani” (!?!)
-da, accentuez, ACEL jazz mainstrem şi acele cîrciumi are/au cel mai mare succes şi azi. Odată, prin anii '70, la o reuniune de la festivalul sibian, într-un duel verbal amical cu speologul Iosif Viehmann, spre hazul celor prezenţi, dădeam o replică binevenită şi în acest caz: „Să nu uităm că jazz-ul s-a născut în cîrciumi (nu mă deranjează nici bordeluri, adaug acum) şi nu în...peşteri”. (Asta apropo şi de poezia lui I.Mureşan inspirată din „lăcaşul de cult” respectiv...)
-dintr-o altă perspectivă, aveţi dreptate. Ca şi rock-ul românesc, şi jazz-ul cu adevărat (!?!) românesc, este reprezentat, spun unii, mai degrabă de muzicieni/formaţii din Republica Moldova (vezi grupurile Trigon şi Milenium), dar să nu-i uităm nici pe creatorii noştrii de referinţă: J.Korossy, J.Răducanu, R.Oschanitzky şi mai tinerii N.Simion şi Fl. Niculescu. La o adică n-am putea spune că şi M.Popp, M.Tiberian şi Sorin Romanescu cîntă/creează tot jazz românesc ? Sau Marian Petrescu (Finlanda) nu aparţine şi României dacă nu jazz-ului românesc ?
-să nu uităm că autenticitatea jazz-ului, cel puţin românesc, se poate defini, pe scurt, prin trei niveluri: 1-prin muzicienii proveniţi din acest areal geografic; 2- prin compoziţiile/creaţiile/interpretările lor (chiar şi standards) şi mai ales 3-prin raportarea acestora la melosul folclorului autohton. Ascultaţi vă rog cel puţin albumele celor citaţi mai sus şi veţi avea ceea ce doriţi sau e necesar;
-şi la viitoarele Gale, ca şi la cele precedente, în aprecierea muzicienilor nominalizaţi şi premiaţi s-a avut în vedere ŞI acest aspect, al autenticităţii creaţiei/interpretării lor din perspectiva autohtonă, dar mai ales al valorii tehnice, vocale ori instrumentale, muzicale, artistice, individuale şi de grup.
Nu-mi rămîne decît să vă invit şi pe dvoastre ca şi pe toţi cititorii acestei reviste la următoarea Gală a Premiilor de jazz care va avea loc cît de curînd.
Detalii pe www.fundatiamuzza.ro

Alexandru Şipa

jass@rdslink.ro

P.S. Această reacţie/replică cu titlul „Jazzul s-a născut în cîrciumi”, a apărut în revista Dilema veche nr.363 din 27 ianuarie-2 februarie 2011, cu mici fragmente eliminate din textul iniţial, probabil din lipsă de spaţiu...

GALA PREMIILOR DE JAZZ PE ANUL 2009

Organizată de ” FUNDAŢIA MUZZA” în colaborare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional de Artă „ TINERIMEA ROMÂNĂ”- parteneri media RADIO ROMÂNIA MUZICAL şi CULTURAL,  OBSERVATOR CULTURAL şi 24 FUN , gala s-a configurat într- un eveniment al acestei primăveri, menit să evidenţieze şi să promoveze  succesele din anul precedent  în perimetrul autohton. Un juriu de specialitate, alcătuit din realizatori de emisiuni de jazz  la Radio România (Daniela Nicolae, Anca Romeci, Viorel Grecu şi subsemnata) şi  avându- l  ca preşedinte pe criticul muzical şi organizatorul de concerte, Alexandru ŞIPA, a desemnat câştigătorii la diverse categorii, fiecare fiind susţinută şi „argumentată”  estetic printr-un micro-recital în seara respectivă, desfăşurată, pe scena  Centrului Naţional de Artă „ Tinerimea Română”.

Un veritabil dialog al generaţiilor dăruite artei improvizatorice, o formă unică de întrupare a faptului sonor, o  modalitate convingătoare tocmai prin diversitatea ei, de a colabora şi de a se completa reciproc-aşa ar putea fi surprinsă, în câteva cuvinte, o izbutită gală-maraton, precum aceea de luni 12 aprilie 2010 când marile nume şi tinerii aflaţi la început dar...promiţător drum au oferit  momente de excepţie, unele chiar originale, în câteva mici „ lecţii” de compoziţie şi interpretare, instrumentală ori vocală  demne de semnalat. Astfel,  Premiul pentru debut a revenit Soniei Petra ( foarte tînără pianistă şi vocalistă), capabilă  să restituie şi un blues de  D. Ellington, în varianta de pian solo, dar şi piese dificile precum „Moon Dance” de Van Morrison sau „ Stormy Weather” (semnată H.Arlen/T. Koehler ), alături de Trio- ul pianistului Sorin ZLAT , şi respectiva formaţie obţinând un premiu de debut pe anul 2009, leader-ul avându-i drept parteneri, în context, pe bass-istul Cătălin Răzvan şi pe bateristul Atilla Varadi . În ipostază de  pianist, Alexandru Pădureanu, laureat şi el cu un merituos premiu de debut, dar pentru frumoasa prestaţie în festivalul „Nopţi albe...” , ne-a readus în memorie „Caravana” lui Duke Ellington şi „ Billie' s Bounce” de Ch. Parker, revărsându-şi bucuria în improvizaţie, prin intermediul claviaturii în alb şi negru...  Premiile pentru categoria „Revelaţia anului” au revenit duo- ului Alexandru Anastasiu( vibrafon)-Lucian Maxim (baterie), la gală interpretând creaţiile vibrafonistului, „Back to Sofia” şi „Let's Vibe”, cu virtuozitatea binecunoscută, menită să pună în valoare alchimia timbrală aparte. O altă revelaţie a anului trecut, dar şi a serii de 12 aprilie a.c. a fost chitaristul Alexandru Man, atunci într- un incitant duo cu binecunoscutul compozitor- chitarist  Sorin Romanescu, unde sensibilitatea creatoare de atmosferă şi tehnica instrumentală adecvată a ambilor protagonişti s-au regăsit în partituri  îndrăgite ca „Nuages” (D.Reinhardt) sau   „Blues for Alice” de Ch. Parker.  Revelaţia vocal...  feminină a anului jazz- istic 2010 a fost considerată Elena Moroşanu, mai ales pentru colaborarea permanentă cu Ansamblul Florin Răducanu & Classical Trubadures Orchestra. Pe scena Centrului Naţional de Artă , tânăra vocalistă – textieră a prezentat o piesă din zona de intimizare a spaţiilor sonore („ The Boy Next Door” - R. Blane/ H. Martin); o alta, din lumea intersecţiilor lirico-dramatice, acolo unde se plasează partea mediană din Sonata „ Patetica” de Ludvig van Beethoven, veşmântul jazz-istic fiindu-i creat cu pricepere şi har, chiar de pianistul Florin Răducanu, distins în context, cu premiul  „Muzicianul anului”  şi o secvenţă decupată din zestrea de melodii semnate: George şi Ira Gershwin( „ It Ain' t Necessely So”), fiecare moment stilistic punând în valoare şi calităţile celorlalţi trei protagonişti, contrabasistul Pedro Negrescu,  saxofonistul Mihai Sebastian şi Tudor Parghel (drums). Cei ce-au confirmat pe anul 2009 au fost vocalista Ioana Hartescu, participantă la prestigiosul concurs „Lady Summertime” din Finlanda, trompetistul Laurenţiu Moise, pentru roluri instrumentale de excepţie, inclusiv în „distribuţia” propriului său cvartet, prezent la gală şi Academic Jazz Sextet, pe viitor, Funk Factory , formaţie pe care am urmărit-o în seara festivităţii cu piese compuse de chitaristul - bass Ioan Mantu şi claviaturistul Cătălin Huţanu. Numerele norocoase pentru maestrul Zoltan Boroş au fost 70 (de ani de viaţă) şi 50 (de activitate pe tărâmul Eutherpei), acestea aducându-i Premiul de excelenţă pe 2009.  Iar inspiratele creaţii ale septuagenarului muzician, „ Blues-ul bunelor speranţe”  şi  „Toamna în oraşul meu” s-au regăsit în program cu participarea invitaţilor săi, A. Varadi şi S. Romanescu, într-un regal jazz-istic.  Un alt pianist- compozitor septuagenar, Marius Popp s-a impus (dacă mai era nevoie), printr- un material discografic de valoare: „ Seminţe prăjite”, lansat în 2009 de ELECTRECORD,  premiat  la categoria C.D.-ul anului şi relevat prin două secvenţe:” Balul bobocilor” şi „ Simpla nostalgie”, de cvartetul alcătuit din Tom Smith (trombon), Mathew Smith( drums), Pedro Negrescu( contrabas) şi, desigur, Marius Popp, arhitectul ştiut al construcţiilor  din clape de pian... Premiul pentru cel mai apreciat artist  din diasporă îi aparţine saxofonistului Nicolas Simion, câteva crâmpeie din albumul său, produs de I.C.R( „ Transylvanian Jazz”), fiind interpretate şi  „condimentate” în duo cu Sorin Romanescu.  Premiile fără micro-recital au revenit  jurnalistului clujean Roland Szekely (pentru traducerea volumului „Istoria jazz-ului” de L. Malson, apariţie editorială-Grinta), managerilor anului, Laura Coroianu şi Bogdan Enache, pentru organizarea unor mari festivaluri de gen la Bucureşti şi Casei de discuri SOFT RECORDS, pentru cele trei materiale lansate în 2009:  „Home” ( un album conceptual al contrabasistului Pedro Negrescu),  „Poveştile Blues- ului” ( original tălmăcite de formaţia de gen, „Trenul de Noapte” ) şi „  Baladă lăutărească” - un şir de metafore sonore  izvorâte din inima unui veritabil nativ în zodia jazz-ului:  Johnny Răducanu.

 Mirela Stoenescu-Tollea

P.S. Zoltan Boroş a fost sărbătorit şi de UCMR printr-un Concert aniversar desfăşurat în Aula Palatului Cantacuzino pe 28 martie a.c. Invitaţii lui Zoltan Boroş au fost Alin Constanţiu, Eugen Tegu şi Paul Man. Concertul a fost organizat şi prezentat de Alexandru Şipa